sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Eckhart Tolle - Să pătrundem şi mai adânc în Clipa de acum


Nu vă căutaţi sinele în minte 

Simt că mai am multe lucruri de aflat despre felul în care funcţionează mintea mea, înainte de a putea să mă apropii măcar de conştiinţa deplină sau de iluminarea spirituală.

Nu, nu este aşa. Problemele minţii nu pot fi rezolvate la nivelul minţii. După ce aţi înţeles principala disfuncţie, nu mai aveţi nevoie să înţelegeţi sau să aflaţi prea multe.
Studiul complexităţii minţii vă poate transforma într-un bun psiholog, dar nu vă va duce mai departe de nivelul mental, aşa cum studiul nebuniei nu este suficient pentru a aduce sănătatea mintală. Aţi înţeles deja mecanismele de bază ale stării de inconştienţă: identificarea cu mintea, fapt ce creează un sine fals, ca substitut al sinelui dvs. adevărat, înrădăcinat în Fiinţă. Deveniţi „o mlădiţă din vie” [v. Ioan 15, 1], după cum a spus Isus. 
Nevoile sinelui fals sunt fără sfârşit. Ea se simte vulnerabilă şi ameninţată, aşa că trăieşte constant într-o stare de frică şi dorinţă. După ce aţi aflat cum operează disfuncţia principală, nu mai aveţi nevoie să exploraţi nenumăratele sale manifestări, nu este nevoie să le transformaţi întro complexă problemă personală. Desigur, sinele fals adoră să facă acest lucru. El este mereu în căutarea unui lucru de care să se ataşeze pentru a-şi menţine şi întări sentimentul iluzoriu de identitate şi se va ataşa imediat de problemele dvs. Acesta este motivul pentru care, în cazul atâtor oameni, mare parte din sentimentul lor de identitate este strâns legat de propriile probleme. După ce aceasta s-a întâmplat, ultimul lucru pe care ei şi l-ar dori ar fi să se elibereze; ar însemna să-şi piardă sinele. Sinele fals se poate investi într-o măsură foarte mare în durere şi suferinţă. 
Odată ce aţi recunoscut că la baza stării de inconştienţă stă identificarea cu mintea, stare care, desigur, include şi emoţiile, ieşiţi din ea. Deveniţi prezent. Când sunteţi prezent, îi puteţi permite minţii să fie aşa cum este fără să vă împotmoliţi în ea. Mintea în sine nu este disfuncţională. Este un instrument minunat. Disfuncţiile apar atunci când vă căutaţi pe dvs. înşivă în ea şi consideraţi în mod greşit că dvs. sunteţi totuna cu mintea dvs. Ea devine atunci o minte condusă de sinele fals şi pune stăpânire pe întreaga dvs. viaţă. 

     Puneţi capăt iluziei timpului.
Pare aproape imposibil să scăpăm de identificarea cu mintea. Toţi suntem afundaţi în ea. Cum înveţi un peşte să zboare?
Iată care este cheia: puneţi capăt iluziei timpului. Timpul şi mintea sunt inseparabile. Eliminaţi timpul, şi mintea se opreşte — dacă nu alegeţi cumva să o puneţi la treabă.
A te identifica cu propria minte înseamnă a fi prins în timp: impulsul de a trăi aproape exclusiv prin memorie şi anticipare. Aceasta creează o preocupare continuă pentru trecut şi viitor — gândul la recunoaşterea momentului prezent şi la a-i îngădui să existe trezeşte neplăcerea. Impulsul apare pentru că trecutul vă conferă o identitate, iar viitorul menţine promisiunea salvării, a împlinirii sub orice formă. Amândouă sunt iluzii.
Dar cum am mai funcţiona în această lume dacă am fi lipsiţi de simţul timpului? Nu ar mai exista scopuri pe care să ne străduim să le atingem. Nu am mai şti cine suntem, pentru că trecutul face din noi ceea ce suntem azi. Cred că timpul este ceva foarte pretios si trebuie să învăţăm să-l folosim cu inteligenţă, în loc să-l risipim.
Timpul nu este deloc preţios, pentru că este o iluzie. Ceea ce percepeţi ca preţios nu este timpul, ci singurul moment existent în afara sa: Clipa de acum. Ea este într-adevar preţioasă. Cu cât sunteţi mai concentrat asupra timpului — trecut şi viitor —, cu atat pierdeti mai mult din vedere Clipa de acum, cel mai preţios lucru care există.
De ce este cel mai preţios lucru? În primul rand, pentru că este singurul care există. Este tot ceea ce există. Eternul prezent este spaţiul în care se derulează viaţa dvs., singurul factor care rămâne constant. Viaţa este acum. Nu a existat niciodată vreun timp în care viaţa dvs. să nu fie acum şi nici nu se va întâmpla vreodată. În al doilea rând, Clipa de acum este singurul punct care vă poate duce dincolo de graniţele limită ale ale mintii. Este singurul punct de acces în lumea lipsită de timp şi de formă a Fiinţei.

         Nimic nu există în afara Clipei de acum

Trecutul şi viitorul nu sunt la fel de reale, uneori chiar mai reale decât prezentul? La urmaurmei, trecutul determină felul nostru de a fi şi modul în care ne percepem şi ne comportăm în prezent. Iar obiectivele noastre viitoare determină acţiunile pe care le întreprindem în prezent.
Nu aţi înţeles încă pe deplin esenţa lucrurilor pe care vi le-am explicat pentru că încercaţi să le înţelegeţi mental. Mintea nu poate înţelege acest lucru, numai dvs. puteţi. Vă rog, ascultaţi-mă.
A existat vreodată un moment când aţi trăit, făcut, gândit sau simţit vreun lucru în afara Clipei de acum? Credeţi că se va întâmpla vreodată? Este posibil ca un lucru să se întâmple sau să existe în afara Clipei de acum? Raspunsul este evident, nu-i asa?
Nimic nu s-a întâmplat vreodată în trecut; toate se întâmplă în Clipa de acum.
Nimic nu se va întâmpla vreodata în viitor; totul se întâmplă în Clipa de acum.
Ceea ce consideraţi trecut este, de fapt, o amprentă de memorie, înmagazinată în minte, a unei Clipe de acum mai vechi. Când vă amintiţi trecutul, reactivaţi această amprentă — tot în prezent. Viitorul este o Clipă de acum imaginată, o proiecţie a minţii. Când apare, apare sub forma Clipei de acum. Când vă gândiţi la viitor, faceţi aceasta tot în Clipa de acum. Evident, trecutul şi viitorul nu au realitate proprie. Aşa cum Luna nu are o lumină proprie şi poate doar să reflecte lumina Soarelui, tot aşa trecutul si viitorul sunt doar palide reflexii ale luminii, ale puterii şi ale realităţii prezentului etern. Ele îşi împrumută realitatea de la Clipa de acum.
Esenţa cuvintelor mele nu poate fi înţeleasă de minte. În momentul înţelegerii, în conştiinţă se produce o trecere de la minte la Fiinţă, de la timp la prezenţă. Brusc, totul vi se pare viu, radiaza energie, emană prezenţa Fiinţei

Cheia dimensiunii spirituale  
În situaţiile în care viaţa ne este ameninţată şi avem nevoie de o reacţie rapidă, trecerea de la timp la prezenţă se produce uneori de la sine. Personalitatea, care are un trecut şi un viitor, dispare momentan şi este înlocuită de o intensă prezenţă conştientă, foarte liniştită, dar în acelaşi timp foarte vigilentă. Răspunsul de care este nevoie vine din această stare de conştiinţă. Motivul pentru care unii oameni adoră activităţile periculoase, cum ar fi escaladarea munţilor, cursele de maşini etc., deşi poate nu îl conştientizează, este acela că îi forţează să stăruie în Clipa de acum — în starea de trăire intensă care este eliberată de timp, de probleme, de gânduri, de povara personalităţii. Părăsirea prezentului, chiar şi pentru o secundă, poate însemna moarte. Din nefericire, aceşti oameni ajung dependenţi de o anumită activitate pentru atingerea stării respective. Dar dvs. nu trebuie să escaladaţi versantul nordic al Eigerului pentru asta. Puteţi intra în această stare chiar acum. 

Din timpuri străvechi, maeştrii spirituali din toate tradiţiile au arătat că această Clipă de acum este cheia dimensiunii spirituale. Cu toate acestea, se pare că ea a rămas un secret, în mod sigur, acest lucru nu este afirmat în temple sau biserici. Dacă intraţi într-o biserică, veţi auzi poate citate din Evanghelii, ca „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” şi „Cel ce se apucă de arat şi se uită peste umăr nu este potrivit să intre în împărăţia Cerurilor”. Sau poate că veţi auzi versetul despre florile câmpului care nu îşi fac griji pentru ziua de mâine, ci trăiesc lejer în Clipa de acum atemporală, Dumnezeu dându-le totul din plin. Profunzimea şi natura radicală a acestor învăţături nu este recunoscută. Nimeni nu pare să-şi dea seama că ele sunt făcute pentru a fi trăite şi pentru a aduce o profundă transformare interioară.  

Toată esenţa filozofiei Zen se reduce la a te menţine mereu pe muchia de cuţit a Clipei de acum — la a fi atât de complet, atât de profund prezent, încât nicio problemă, nicio suferinţă, nimic din ceea ce nu sunteţi dvs. înşivă să nu continue să supravieţuiască în dvs. În Clipa de acum, în absenţa timpului, toate problemele dvs. se dizolvă. Suferinţa are nevoie de timp; ea nu poate supravieţui în Clipa de acum.
Marele maestru Zen, Rinzai, pentru a le distrage elevilor săi atenţia de la timp, ridica deseori degetul şi întreba: „Ce ne lipseşte în acest moment?”. O întrebare profundă, care nu solicită un răspuns mental. Este făcută să vă aducă atenţia şi mai profund în Clipa de acum. O întrebare similară din tradiţia Zen este: „Dacă nu acum, atunci când?”.  

Clipa de acum este centrală şi în învăţăturile sufite, ramura mistică a Islamului. Sufiţii au un proverb: „Credinciosul sufit este fiul timpului prezent”. Iar Rumi, marele poet şi maestru al sufismului, declara: „Trecutul şi viitorul îl iau pe Dumnezeu din faţa ochilor noştri, ardeţi-le în foc pe amândouă”.
Meister Eckhart, marele maestru spiritual din secolul al XIII-lea, a rezumat foarte frumos toate acestea: „Timpul este cel care împiedică lumina să ajungă la noi. Nu există obstacol mai mare în calea către Dumnezeu decât timpul”.  

Acum un moment, când aţi vorbit despre prezentul etern şi despre irealitatea trecutului şi a viitorului, m-am surprins uitându-mă la copacul care se vedea pe geam. Mă mai uitasem la el de câteva ori şi mai înainte, dar acum a fost ceva diferit. Percepţia externă nu s-a schimbat prea mult, numai culorile păreau mai vii şi mai vibrante. Dar acum avea o dimensiune în plus. Este greu de explicat. Nu ştiu cum am făcut, dar am ajuns să fiu conştient de ceva invizibil, pe care îl simţeam drept esenţa acestui copac, spiritul său interior, dacă vreţi. Şi într-un fel făceam parte din acest lucru. Acum îmi dau seama că mai înainte nu văzusem cu adevărat copacul, ci numai o imagine plată şi moartă a lui. Când mă uit acum la copac, o parte din acea conştiinţă este încă prezentă, dar simt că începe să-mi scape. Vedeţi, experienţa se retrage deja în trecut. Este posibil ca un astfel de moment să fie vreodată mai mult decât o străfulgerare?

V-aţi eliberat de timp pentru un moment. Aţi trecut în Clipa de acum şi astfel aţi perceput copacul fără ecranul minţii. Conştiinţa Fiinţei a devenit parte din percepţia dvs. Odată cu dimensiunea atemporală vine şi un alt fel de cunoaştere, o cunoaştere care nu „omoară” spiritul, care trăieşte în fiecare Fiinţă şi în fiecare lucru. O cunoaştere care nu distruge sacralitatea şi misterul vieţii, ci conţine o iubire şi un respect profunde pentru tot ceea ce există. O cunoaştere despre care mintea nu ştie nimic.
Mintea nu poate cunoaşte copacul. Poate cunoaşte numai fapte sau informaţii despre el. Mintea mea nu vă poate cunoaste pe dvs., ci conţine doar etichete, judecăţi, fapte şi opinii despre dvs. Numai Fiinţa poate cunoaşte direct.
Există un loc pentru minte şi cunoştinţele ei. Este lumea practică a vieţii de zi cu zi. Totuşi, atunci când ajunge să stăpânească peste toate aspectele vieţii dvs., inclusiv relaţiile pe care le aveţi cu alte persoane şi cu natura, se transformă într-un parazit monstruos, care, necontrolat, poate foarte bine să distrugă toată viaţa de pe planetă, iar în final şi pe sine, distrugându-şi gazda.  Aţi întrevăzut pentru o clipă felul în care atemporalitatea vă poate transforma percepţiile. Dar o singură experienţă nu este suficientă, indiferent cât a fost ea de frumoasă sau de profundă. De ceea ce avem nevoie şi încercăm acum să obţinem este o schimbare de conştiinţă permanentă.
Aşa că anulaţi vechiul tipar de negare şi rezistenţă faţă de momentul prezent.

 Obişnuiţi-vă să vă retrageţi atenţia din trecut şi viitor ori de câte ori nu vă sunt de folos. Ieşiţi din dimensiunea temporală cât de mult puteţi în fiecare zi. Dacă vi se pare greu să intraţi direct în Clipa de acum, începeţi cu observarea tendinţei obişnuite a minţii de a dori să evadeze din Clipa de acum. Veţi observa că viitorul este imaginat, de obicei, ca fiind mai bun sau mai rău decât prezentul. Dacă viitorul imaginat este mai bun, el vă oferă o speranţă sau o anticipare plăcută. Dacă este mai rău, creează anxietate. Ambele sunt iluzorii. Prin autoobservare, veţi fi automat mai prezent în viaţa dvs. În momentul în care vă daţi seama că nu sunteţi prezent, aţi devenit prezent. De câte ori sunteţi capabil să vă observaţi mintea înseamnă că nu mai sunteţi prins în capcana ei. A intervenit un alt factor, un lucru care nu aparţine minţii: prezenţa dvs. ca observator.
Fiţi prezent ca observator al propriei minţi — al gândurilor, al emoţiilor şi al reacţiilor dvs. În diferite situaţii. Fiţi cel puţin la fel de interesat de reacţiile dvs. pe cât sunteţi de persoana sau situaţia care le-a produs. Observaţi de asemenea cât de des vi se îndreaptă atenţia spre trecut sau spre viitor. Nu criticaţi şi nu analizaţi ceea ce observaţi. Urmăriţi gândul, simţiţi emoţia, observaţi reacţia. Nu faceţi din ele o problemă personală. Şi atunci veţi simţi ceva mai puternic decât toate aceste lucruri pe care le observaţi: însăşi prezenţa liniştită, care observă, în spatele conţinuturilor minţii, observatorul tăcut.

O prezenţă intensă este necesară atunci când anumite situaţii declanşează o reacţie cu o puternică încărcătură emoţională, de exemplu, atunci când imaginea de sine vă este ameninţată, când în viaţa dvs. apare o provocare ce declanşează frica, când „lucrurile merg prost” sau când este reactivat un complex emoţional din trecut. În aceste momente, există tendinţa de a deveni „inconştient”. Reacţia sau emoţia pune stăpânire pe dvs. — deveniţi una cu ea. O puneţi în practică. Vă justificaţi, îi arătaţi celuilalt că greşeşte, atacaţi, vă apăraţi... numai că această Fiinţă nu sunteţi dvs., ci tiparul de reacţie, mintea în modul ei obişnuit de supravieţuire.
Identificarea cu mintea îi conferă acesteia mai multă energie; observarea îi retrage minţii energia. Identificarea cu mintea creează mai mult timp; observarea minţii deschide dimensiunea atemporalităţii. Energia care îi este retrasă minţii se transformă în prezenţă. După ce aţi simţit ce înseamnă a fi prezent, devine mult mai uşor să alegeţi pur şi simplu să ieşiţi din dimensiunea temporală ori de câte ori nu aveţi nevoie de timp în scopuri practice şi să pătrundeţi mai adânc în Clipa de acum. Acest lucru nu vă afectează capacitatea de a vă folosi de timp — de trecut sau de viitor — atunci când aveţi nevoie să-l utilizaţi în chestiuni practice. Şi nu vă afectează nici capacitatea de a vă folosi mintea. De fapt, chiar o amplifică. Când o veţi folosi, mintea va fi mai rapidă, mai concentrată.

     Renunţarea la timpul psihologic

Învăţaţi să folosiţi timpul pentru aspectele practice ale vieţii — putem numi acest interval „timp cronologic” —, dar imediat ce aţi rezolvat problemele practice reveniţi la conştiinţa prezentului. În acest fel, nu veţi acumula un „timp psihologic”, care este identificarea cu trecutul şi proiecţia compulsivă în viitor. 
Timpul cronologic nu înseamnă numai a stabili o întâlnire sau a planifica o excursie. El include şi a învăţa din trecut pentru a nu repeta aceleaşi greşeli la nesfârşit; stabilirea obiectivelor şi efortul de a le duce la îndeplinire; predicţiile legate de viitor, prin intermediul tiparelor şi al legilor fizice, matematice ş.a.m.d., învăţate din trecut, şi abordarea unor căi adecvate de acţiune în baza predicţiilor noastre.
Dar chiar şi aici, în sfera vieţii practice, în care nu ne putem descurca fără să recurgem la trecut sau la viitor, momentul prezent rămâne factorul esenţial: orice lecţie din trecut devine relevantă şi se aplică acum. Orice planificare şi orice demers de a atinge un anumit scop au loc acum. În cazul unei persoane ce a atins iluminarea, concentrarea atenţiei se identifică întotdeauna cu Clipa de acum, deşi ea are încă o conştiinţă periferică a timpului. Cu alte cuvinte, ea ontinuă să folosească timpul cronologic, dar este eliberată de timpul psihologic.

Când exersaţi aceasta, fiţi atent să nu transformaţi timpul cronologic în timp psihologic fără să vă daţi seama. De exemplu, dacă în trecut aţi făcut o greşeală şi acum aţi învăţat din ea folosiţi timpul cronologic. Pe de altă parte, în cazul în care continuaţi să vă gândiţi la ea şi să vă criticaţi, să aveţi remuşi sau un sentiment de vinovăţie, atunci faceţi din nou greşeala de a transforma incidentul într-un aspect „propriu şi personal”: faceţi din el o parte a sentimentului de sine şi îl transformaţi în timp psihologic, care este întotdeauna legat de un fals sentiment de identitate. Refuzul de a ierta implică în tnod necesar greaua povară a timpului psihologic.
Dacă vă stabiliţi un obiectiv şi încercaţi să îl atingeţi, folosiţi timpul cronologic. Ştiţi unde doriţi să ajungeţi, dar respectaţi şi acordaţi cea mai mare atenţie pasului pe care îl faceţi în momentul prezent. Dacă vă concentraţi excesiv asupra scopului, poate pentru că încercaţi să obţineţi prin el fericirea, împlinirea sau un sentiment mai complet de identitate, Clipa de acum nu mai este respectată. Este redusă la o simplă treaptă spre viitor, lipsită de valoare intrinsecă. Timpul cronologic se transformă atunci în timp psihologic. Călătoria vieţii dvs. nu mai este o aventură, devine o nevoie obsesivă de a obţine, de a atinge, de a „reuşi”. Nu mai reuşiţi să vedeţi şi să mirosiţi florile de la marginea drumului şi nici nu mai sunteţi conştient de frumuseţea şi miracolul vieţii care se desfăşoară în jurul dvs. decât atunci când sunteţi prezent în Clipa de acum.

Înţeleg suprema importanţă a Clipei de acum, dar nu pot să fiu pe deplin de acord cu dvs.
când spuneţi că timpul este în totalitate o iluzie.
Când spun că „timpul este o iluzie”, nu intenţionez să exprim un adevăr filozofic. Vă amintesc pur şi simplu un fapt — un fapt atât de evident, încât s-ar putea să vă fie greu să îl înţelegeţi, să vi se pară lipsit de sens, dar odată înţeles complet, acesta poate tăia cu repeziciunea unei săbii prin hăţişul straturilor de complexităţi şi „probleme” create de minte. Daţi-mi voie să repet: prezentul este tot ce veţi avea vreodată. Nu va exista niciodată un moment în care viaţa dvs. să nu fie „acest moment”. Nu este o realitate?

Nebunia timpului psihologic
Nu veţi mai avea nicio îndoială asupra faptului că timpul psihologic este o boală mentală dacă îi veţi observa manifestările colective. Ele apar, de exemplu, sub forma ideologiilor, ca naţional-socialismul, comunismul — sau orice fel de naţionalism — ori ca sistemele religioase rigide, ce funcţionează bazându-se pe presupunerea implicită că binele cel mai mare se află în viitor şi, prin urmare, scopul atingerii lui justifică mijloacele. Scopul este o idee, un punct în proiecţia mentală viitorului, în care salvarea, indiferent sub ce formă ar fi prezentată — fericire, împlinire, egalitate, eliberare etc. — va fi atinsă. De multe ori, mijloacele de a obţine aceste lucruri implică înrobirea, torturarea şi omorârea oamenilor în prezent.
De exemplu, se estimează că au fost omorâţi circa 50 de milioane de oameni pentru progresul cauzei comunismului, pentru construirea unei „lumi mai bune” în Rusia, China şi alte ţări comuniste. Este un exemplu cutremurător despre felul în care credinţa într-un rai viitor creează un iad în prezent. Mai poate exista vreo îndoială că timpul psihologic este o boală mentală gravă şi periculoasă?

Cum funcţionează acest tipar mental în viaţa dvs.? Încercaţi mereu să ajungeţi în alt loc decât cel în care vă aflaţi? Cea mai mare parte a acţiunilor dvs. sunt doar mijloace pentru atingerea unui scop? Satisfacţia se află întotdeauna după colţ sau este redusă la scurte momente de plăcere, ca sexul, mâncarea, băutura, drogurile sau fiorii de frică ori entuziasm? Vă concentraţi mereu să deveniţi, să realizaţi şi să atingeţi diverse ţeluri, alergaţi mereu după emoţii şi plăceri noi? Credeţi că dacă adunaţi mai multe lucruri veţi fi mai împlinit, mai bun sau mai întregit din punct de vedere psihologic? Aşteptaţi un bărbat sau o femeie care să dea un sens vieţii dvs.?
În starea de conştiinţă normală, de identificare cu mintea sau starea de neiluminare, puterea şi potenţialul creator infinit care stau ascunse în Clipa de acum sunt camuflate în totalitate de timpul psihologic. În aceste condiţii, viaţa dvs. îşi pierde capacitatea de a vibra, prospeţimea, sentimentul de uimire şi extaz. Vechile tipare de gândire, de emoţie, de comportament, de reacţie şi de dorinţă sunt aplicate în performanţe ce repetă la nesfârşit un scenariu din mintea dvs., care vă conferă un fel de identitate, dar deformează sau ascunde realitatea prezentă. Atunci mintea creează o obsesie a viitorului pentru a evada dintr-un prezent nesatisfăcător.

Negativismul şi suferinţa îşi au rădăcinile în timpul psihologic
Dar credinţa că viitorul va fi mai bun decât prezentul nu este întotdeauna o iluzie. Prezentul poate fi oribil, iar lucrurile pot deveni mai bune în viitor şi deseori aşa se şi întâmplă.
De obicei, viitorul este o replică a trecutului. Sunt posibile schimbări superficiale, dar transformările reale sunt rare şi depind de capacitatea dvs. de a fi suficient de prezent pentru a dizolva trecutul cu ajutorul puterii Clipei de acum. Ceea ce percepeţi ca viitor este o parte intrinsecă a stării prezente de conştiinţă. Dacă mintea dvs. este foarte împovărată de trecut, veţi trăi aceleaşi lucruri. Trecutul însuşi se perpetuează prin lipsa prezenţei. Calitatea conştiinţei dvs. în acest moment este ceea ce dă formă viitorului — care, desigur, nu poate fi trăit decât în Clipa de acum. Puteţi câştiga 10 milioane de dolari fără ca schimbarea adusă de acest fapt să fie mai puţin superficială. Aţi continua pur şi simplu să aplicaţi aceleaşi tipare condiţionate, într-un cadru mai luxos. Oamenii au învăţat să dividă atomul. În loc să omoare 10 sau 20 de persoane cu o bâtă de lemn, acum o persoană poate omorî un milion de indivizi doar printr-o apăsare pe buton. Este aceasta o schimbare autentică?
Dacă numai calitatea conştiinţei dvs. în acest moment determină viitorul, atunci ce anume determină calitatea conştiinţei dvs.? Gradul prezenţei dvs. Deci, singurul loc unde este posibilă apariţia unei schimbări autentice şi unde trecutul poate fi dizolvat este Clipa de acum.

Toate atitudinile negative sunt produse de o acumulare a timpului psihologic şi o negare a prezentului. Disconfortul, anxietatea, tensiunea, stresul, grijile — toate formele de frică — sunt produse de abundenţa viitorului şi de insuficienţa trăirii prezentului. Vinovăţia, regretul, resentimentele, suferinţele, tristeţea, amărăciunea şi toate formele de lipsă a iertării sunt produse de abundenţa trecutului şi de insuficienţa prezenţei.
Cei mai mulţi oameni descoperă că le este greu să creadă în posibilitatea unei stări de conştiinţă complet eliberate de orice formă de negativism. Şi cu toate acestea, tocmai ea este starea de eliberare despre care ne vorbesc toate învăţăturile spirituale. Este promisiunea salvării, nu într-un viitor iluzoriu, ci chiar acum şi aici.
Poate că vă va fi greu să recunoaşteţi că timpul este cauza suferinţelor sau a problemelor dvs. Credeţi că ele sunt produse de situaţii specifice din viaţa dvs. şi, dintr-un punct de vedere convenţional, este adevărat. Dar până când nu aţi rezolvat principala disfuncţie generatoare de probleme a minţii — ataşamentul ei faţă de trecut şi viitor şi negarea Clipei de acum — problemele sunt în realitate interschimbabile. Dacă astăzi aţi îndepărta în mod miraculos toate problemele dvs. ceea ce percepeţi drept cauze ale suferinţei sau ale nefericirii dvs., dar nu aţi deveni mai prezent, mai conştient, vă veţi trezi curând cu un set similar de probleme sau motive de suferinţă, ca o umbră care vă urmează oriunde aţi merge. În final, există o singură problemă autentică: mintea ataşată de timp. 
Nu pot să cred că aş putea ajunge vreodată într-un punct în care să fiu complet eliberat de problemele mele. Aveţi dreptate. Nu ajungeţi niciodată în acest punct pentru că vă aflaţi deja în acest punct acum. Nu există salvare în timp. Nu vă puteţi elibera în viitor. Prezenţa în Clipa de acum este cheia libertăţii, aşa că nu puteţi fi liber decât acum.

Descoperirea vieţii dincolo de situaţia de viaţă
Nu înţeleg cum aş putea să fiu liber acum. Din întâmplare, sunt extrem de nefericit în acest moment. Este un fapt, şi m-aş minţi singur dacă aş încerca să mă conving că totul este bine, când în mod clar nu este aşa. Pentru mine, momentul prezent este extrem de nefericit; nu este deloc eliberator. Ceea ce mă ajută să merg înainte este speranţa sau posibilitatea ca situaţia să se îmbunătăţească în viitor.
Doar aveţi impresia că atenţia dvs. se află în prezent, când de fapt ea este complet acaparată de timp. Nu puteţi fi şi nefericit şi total prezent în Clipa de acum
Ceea ce consideraţi „viaţă” ar trebui mai curând să se numească „situaţie de viaţă”. Este timpul psihologic: trecut şi viitor. Anumite lucruri din trecut n-au mers aşa cum aţi dorit dvs. Mai manifestaţi încă o anumită rezistenţă faţă de ceea ce s-a întâmplat în trecut, şi acum vă împotriviţi lucrurilor care există deja. Speranţa este cea care vă face să mergeţi înainte, dar speranţa vă face să vă concentraţi asupra viitorului şi această concentrare continuă pe viitor perpetuează negarea prezentului şi, din acest motiv, nefericirea dvs.

Este adevărat că situaţia mea de viaţă prezentă este rezultatul lucrurilor care s-au întâmplat în trecut, dar ea rămâne totuşi situaţia mea prezentă şi faptul că sunt blocat în ea mă face nefericit.
Haideţi să uităm pentru moment situaţia dvs. prezentă de viaţă şi să ne concentrăm asupra vieţii dvs.
Care este diferenţa? 
Situaţia dvs. de viaţă există în timp. Viaţa dvs. există acum. Situaţia dvs. de viaţă este o construcţie a minţii. Viaţa dvs. este reală. Căutaţi „poarta strâmtă care duce spre viaţă”. Se numeşte Clipa de acum. Reduceţi-vă viaţa la acest moment. Situaţia dvs. de viaţă poate fi plină de probleme — majoritatea aşa şi sunt — dar descoperiţi dacă aveţi vreo problemă în acest moment. Nu mâine, nu peste 10 minute, ci acum. Aveţi vreo problemă acum?
Când sunteţi asaltat de probleme, nu mai există loc pentru ceva nou, nu mai există loc pentru soluţii. Aşa că, ori de câte ori puteţi, faceţi puţin loc, creaţi un spaţiu pentru a descoperi viaţa din spatele situaţiei de viaţă.
Folosiţi-vă pe deplin simţurile. Trăiţi în locul în care vă aflaţi. Uitaţi-vă în jur. Priviţi, nu interpretaţi. Vedeţi lumina, formele, culorile, texturile. Conştientizaţi prezenţa tăcută a fiecărui lucru. Conştientizaţi spaţiul care le permite tuturor lucrurilor să existe. Ascultaţi sunetele, nu faceţi aprecieri despre ele. Ascultaţi liniştea din spatele sunetelor. Atingeţi ceva — orice —, simţiţi şi acceptaţi prezenţa Fiinţei. Observaţi-vă ritmul respiraţiei; simţiţi aerul cum intră şi iese, simţiţi energia vitală din corpul dvs. Permiteţi-le tuturor lucrurilor să existe, cu şi fără dvs. Acceptaţi însuşirile tuturor lucrurilor. Pătrundeţi mai adânc în Clipa de acum.
Lăsaţi în urmă lumea mortificată a abstracţiei mentale, a timpului. Ieşiţi din mintea nesănătoasă care vă secătuieşte de energia vitală, care otrăveşte şi distruge încet Pământul. Vă treziţi dintr-un vis al timpului în prezent.  

Toate problemele sunt iluzii ale minţii
Mă simt ca şi cum aş fi scăpat de o povară uriaşă. Am o senzaţie de uşurare. Mă simt eliberat... dar problemele mă aşteaptă după colţ, nu-i aşa? Ele nu au fost rezolvate. Nu am scăpat doar temporar de ele?
Chiar dacă v-aţi trezi în paradis, nu ar trece mult şi mintea dvs. ar spune „da, dar...”. În ultimă instanţă, nu este vorba de rezolvarea problemelor, ci de înţelegerea faptului că nu există probleme. Există numai situaţii — pe care le rezolvăm în prezent sau le acceptăm ca atare, ca parte din însuşirile prezentului, până când ele se schimbă sau pot fi rezolvate. Problemele sunt construcţii ale minţii şi au nevoie de timp pentru a supravieţui. Ele nu pot supravieţui în realitatea Clipei de acum. Concentraţi-vă asupra Clipei de acum şi spuneţi-mi ce problemă aveţi în acest moment. 

Nu îmi daţi niciun răspuns, pentru că este imposibil să aveţi probleme atâta vreme cât atenţia dvs. este absorbită de Clipa de acum. Este posibil să fie vorba de o situaţie care trebuie să fie ori rezolvată, ori acceptată. De ce să o transformăm într-o problemă? De ce am transforma ceva într-o problemă? Nu este viaţa suficient de provocatoare şi aşa? Pentru ce mai aveţi nevoie şi de probleme? Mintea adoră în mod inconştient problemele pentru că ele vă oferă un fel de identitate. Este normal — şi nebunesc. „Problemă” înseamnă să vă menţineţi mental într-o situaţie, fără a avea intenţia autentică şi posibilitatea de a întreprinde vreo acţiune în momentul prezent, transformând-o astfel inconştient într-o componentă a sentimentului dvs. de identitate. Deveniţi atât de copleşit de situaţia de viaţă, încât vă pierdeţi sentimentul de a trăi, sentimentul Fiinţei. Purtaţi în minte povara nesănătoasă a sute de lucruri pe care trebuie sau va trebui poate să le faceţi în viitor, în loc să vă concentraţi pe singurul lucru pe care îl puteţi face acum.
Când creaţi o problemă, creaţi durere. Nu este nevoie decât de o simplă alegere, o simplă decizie: indiferent de ceea ce se întâmplă, nu-mi voi mai provoca durere. Nu voi mai crea probleme. Deşi este o alegere simplă, ea este foarte radicală. Nu veţi face această alegere decât dacă sunteţi într-adevăr sătul de suferinţă, decât dacă simţiţi că nu o mai doriţi. Şi nu veţi fi în stare să vă ţineţi de cuvânt până la sfârşit decât dacă accesaţi puterea Clipei de acum. În condiţiile în care nu vă veţi mai crea dureri dvs. înşivă, atunci nu le-o veţi mai aduce nici celorlalţi. De asemenea, nu veţi mai contamina nici frumosul Pământ, nici spaţiul dvs. interior şi nici psihicul uman colectiv cu negativismul creării de probleme.  

Dacă v-aţi aflat vreodată într-o situaţie periculoasă, de viaţă şi de moarte, ştiţi că aceasta nu a constituit de fapt o problemă. Mintea nu a avut timp să „lucreze” şi să o transforme într-o problemă. Într-o situaţie de urgenţă, mintea se opreşte; deveniţi total prezent în Clipa de acum şi conducerea este preluată de un lucru infinit mai puternic. Acesta este motivul pentru care există atât de multe povestiri despre oameni obişnuiţi care au devenit brusc capabili de fapte de un curaj incredibil. Într-o situaţie periculoasă, fie supravieţuiţi, fie nu supravieţuiţi. Oricum, nu este o problemă.
Unii oameni se înfurie când mă aud spunându-le că problemele sunt iluzii. Se simt ameninţaţi de faptul că vor fi deposedaţi de sentimentul a ceea ce sunt, de identitatea lor. Au investit mult timp şi efort într-un fals sentiment de sine. Multă vreme, şi-au definit în mod inconştient întreaga lor identitate în termenii problemelor sau suferinţelor lor. Cine ar mai fi ei fără acestea?
Mare parte din lucrurile pe care oamenii le spun, le gândesc sau le fac sunt motivate de frică, aceasta fiind legată întotdeauna, desigur, de concentrarea asupra viitorului şi de pierderea contactului cu Clipa de acum. Deoarece în momentul prezent nu există probleme, nu există nici frică.
Dacă ar apărea o situaţie în care să fie nevoie să reacţionaţi imediat, acţiunile dvs. ar fi clare şi incisive, în cazul în care pornesc de la conştiinţa momentului prezent. Va exista şi o mai mare probabilitate de reuşită. Nu va fi o simplă reacţie bazată pe condiţionările trecute ale minţii, ci un răspuns intuitiv la situaţia dată. În alte momente, când reacţionează mintea stăpânită de timp, descoperiţi că este mai eficient să nu faceţi nimic — să rămâneţi pur şi simplu centraţi în clipa prezentă.

Un pas uriaş în evoluţia conştiinţei
Am trăit pentru o clipă această stare de eliberare de minte şi timp pe care aţi descris-o, dar trecutul şi viitorul sunt atât de puternice, încât nu pot rămâne în afara lor multă vreme
Conştiinţa limitată de timp este profund înrădăcinată în psihicul uman. Dar ceea ce încercăm noi să facem aici este parte din transformarea profundă a conştiinţei colective a planetei şi chiar dincolo de aceasta: trezirea conştiinţei din visul materiei, al formei şi al separării. Sfârşitul timpului. Spargem tiparele mentale care au dominat viaţa umană de miliarde de ani. Tiparele mentale care au creat o suferinţă inimaginabilă pe o scară vastă. Nu folosesc cuvântul „diabolic”. Este mai util să o numesc inconştienţă sau nebunie.

În legătură cu distrugerea vechiului mod de funcţionare a conştiinţei sau mai curând a inconştientului: este acesta un lucru pe care trebuie să-l facem sau se va întâmpla oricum? Adică, această schimbare este inevitabilă?
Este o problemă de perspectivă. Ceea ce facem şi ceea ce se întâmplă constituie în fapt un singur proces; pentru că sunteţi una cu totalitatea conştiinţei, nu le puteţi separa. Dar nu există nicio garanţie că omenirea va realiza această transformare. Procesul nu este inevitabil sau automat. Cooperarea dvs. este o parte esenţială. Oricum l-aţi privi, este un salt de dimensiuni cuantice în evoluţia conştiinţei şi în acelaşi timp singura noastră şansă de supravieţuire ca rasă.

Bucuria de a trăi
Pentru a afla cu certitudine dacă v-aţi lăsat guvernat de timpul psihologic, puteţi folosi un criteriu simplu. Întrebaţi-vă: oare fac ceea ce fac cu bucurie, uşurinţă şi relaxare?
Dacă nu, atunci timpul maschează momentul prezent şi viaţa este percepută ca o povară sau o luptă. Dacă nu există bucurie, uşurinţă şi relaxare în ceea ce faceţi, nu trebuie neapărat să vă schimbaţi activitatea. Poate fi suficient să schimbaţi modul în care o realizaţi. „Modalitatea” este întotdeauna mai importantă decât „activitatea”. Încercaţi să acordaţi mai multă atenţie acţiunilor decât rezultatului pe care doriţi să-l obţineţi prin ele. Acordaţi atenţie deplină tuturor lucrurilor pe care vi le aduce în faţă prezentul. Aceasta implică şi o acceptare completă a ceea ce este, pentru că nu puteţi acorda o atenţie totală unui lucru căruia încercaţi în acelaşi timp să-i opuneţi rezistenţă.
Imediat ce veţi începe să respectaţi momentul prezent, toată nefericirea şi chinul se vor dizolva, iar viaţa va începe să se deruleze cu uşurinţă şi bucurie. Când acţionaţi prin prisma conştiinţei prezentului, tot ceea ce faceţi abundă de un sentiment de grijă, iubire şi corectitudine — chiar şi cele mai simple acţiuni. 

Aşa că nu urmăriţi rezultatele acţiunii dvs. — acordaţi atenţie acţiunii în sine. Rezultatele vor veni de la sine. Această atitudine este un exerciţiu spiritual foarte puternic. În Bhagavad Gita, una dintre cele mai vechi şi mai frumoase învăţături spirituale despre existenţă, lipsa ataşamentului faţă de rezultatele acţiunilor dvs. se numeşte Karma Yoga. Ea este descrisă drept calea către „acţiunea dedicată”.
Când încercarea compulsivă de a ne rupe de Clipa de acum încetează, bucuria Fiinţei inundă tot ceea ce faceţi. Imediat ce atenţia dvs. se îndreaptă spre Clipa de acum, simţiţi o prezenţă, o linişte şi o pace interioară. Împlinirea şi satisfacţia nu mai depind de viitor -— nu mai aşteptaţi de la el salvarea. De aceea, nu mai sunteţi ataşat de rezultate. Nici eşecul, nici succesul nu mai au puterea de a vă schimba starea interioară de contopire cu Fiinţa. Aţi descoperit viaţa în spatele situaţiei dvs. de viaţă.
În absenţa timpului psihologic, sentimentul de sine derivă din Fiinţă, nu din trecutul personal. De aceea, nevoia psihologică de a deveni orice altceva decât sunteţi deja nu mai există. În lume, la nivelul situaţiei de viaţă, puteţi să vă îmbogăţiţi, să dobândiţi cunoştinţe, succes, să vă eliberaţi de anumite lucruri, dar în dimensiunea mai profundă a Fiinţei sunteţi complet şi în întregime Clipa de acum.

În această stare de împlinire, vom mai fi capabili sau vom mai dori să atingem obiective exterioare?
Desigur, dar nu veţi mai avea pretenţia iluzorie ca un lucru sau o persoană din viitor să vă salveze sau să vă facă fericit. În ce priveşte situaţia dvs. actuală de viaţă, este posibil să mai existe lucruri pe care să fie nevoie să le obţineţi sau să le îndepliniţi. Aceasta este lumea formei, a câştigului şi a pierderii. Totuşi, la un nivel mai profund, sunteţi deja complet, iar când veţi realiza acest lucru veţi simţi în spatele lucrurilor pe care le faceţi o energie veselă şi plină de viaţă. Eliberându-vă de timpul psihologic, nu vă veţi mai urmări obiectivele cu o hotărâre înverşunată, motivat de frică, furie, nemulţumire sau de nevoia de a deveni cineva. Nici nu veţi rămâne inactiv din cauza fricii de eşec, care pentru sinele fals reprezintă pierderea identităţii. Când sentimentul dvs. de sine derivă din Fiinţă, când vă eliberaţi de „devenire” ca nevoie psihologică, nici fericirea dvs. şi nici sentimentul de sine nu mai depind de rezultate, şi astfel vă eliberaţi de frică. Nu mai căutaţi permanenţa acolo unde ea nu poate fi găsită: în lumea formei, a câştigului şi a pierderii, a naşterii şi a morţii. Nu mai cereţi ca aceste situaţii, condiţii, locuri sau oameni să vă facă fericit şi nu mai suferiţi apoi când toate acestea nu vă îndeplinesc aşteptările.
Totul este respectat, dar nimic nu mai contează. Formele se nasc şi mor, totuşi dvs. vedeţi eternul din spatele formelor. Ştiţi că „niciun lucru real nu poate fi ameninţat”. Când aceasta este starea Fiinţei dvs., cum aţi putea să nu reuşiţi? Aţi reuşit deja.

Sursa : cartea Puterea prezentului de Eckhart Tolle

Drum drept spre Lumina ! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog comentariile sa se refere la subiectul articolului si fara cuvinte vulgare. Criticile sunt admise dar sa fie creative si spre schimbare pozitiva. Comentariile carcotasilor si postacilor platiti vor fi sterse. Acest blog nu este retea de socializare.