miercuri, 30 martie 2016

Cum să faci cancer în 5 pași simpli

Dr. Hesh Goldstein 
           Dr. Hesh Goldstein
  De-a lungul anilor, mulți oameni m-au întrebat cum de se întâmplă să faci cutare sau cutare boală. Totuși, până acum, nimeni nu m-a întrebat cum ajungi să faci cancer. Așa că m-am gândit c-ar trebui să-i informez și în această privință. În cele ce urmează, veți afla care sunt condițiile pe care trebuie să le îndepliniți ca să vă căptușiți cu un cancer, fie el de sân, de colon, de prostată, sau chiar cu o leucemie. Urmând cele câteva instrucțiuni simple pe care vi le voi da, vă puteți provoca singuri aproape orice formă de cancer doriți, iar dacă aplicați toate aceste strategii la potențialul lor maxim, veți reuși performanța de a vă autoinduce chiar mai multe forme de cancer în același timp. Așadar, să începem să învățăm cum ne putem alege cu un cancer, fără prea mult efort.

luni, 28 martie 2016

Nibiru – Planeta X – Discul Înaripat – Actualizare Urgentă


                                                                                                de Anna Merkaba

Salutări tuturor, acest mesaj nu va fi o canalizare, ci mai degrabă o explicație a diferitelor transmisii pe care le-am tot primit de ceva vreme și răspunsul la multele voastre întrebări pe care mi le-ați adresat în ultimul timp cu privire la Planeta X.

Se face acum multă publicitate în legătură cu presupusa sosire a lui Nibiru, Planeta X, Discul Înaripat, Steaua Morții sau oricum ați vrea să-i spuneți, în doar câteva săptămâni. În primul și în primul rând, din ceea ce mi s-a spus în urmă cu ceva timp și mi-a fost confirmat recent, influența deplină a lui Nibiru asupra conștiinței umane nu va fi resimțită în totalitate până la jumătatea anului 2017. Și deși mulți raportează că au văzut-o pe cer și au clipuri video și poze pentru a dovedi acest lucru, ea ar trebui să fie cu adevărat vizibilă pe cer cândva începând de pe la mijlocul spre sfârșitul anului 2017.

sâmbătă, 26 martie 2016

De ce nu ar trebui să beți lapte


  Știm, cu toții, dintotdeauna, că laptele reprezintă, simplu sau prelucrat sub forma unor diferite sortimente de lactate, un aliment de bază, indispensabil, obligatoriu și esențial. Pentru creștere, pentru calciu, pentru oase, pentru proteine. Practic, pentru sănătatea și însăși viața noastră. Ne este băgată pe gât imaginea văcuței fericite care ne oferă cu dragoste lăpticul ei pentru a crește noi mari, frumoși și sănătoși. Astfel, în orice magazin (supermarket sau hipermarket) raionul de lactate este cel mai întins ca suprafață și cel mai bine aprovizionat. Ați observat lucrul acesta? Poate că da, poate că nu. Nici nu este atât de important. Ceea ce este de luat în seamă este că există pe lume și o altă perspectivă asupra lactatelor. Una nu atât de roz ca cea cu care suntem, sistematic, intoxicați.

joi, 24 martie 2016

Vârful piramidei tuturor societăților secrete - Illuminati


             traducere, adaptare și completare Marius Sumedrea/administratorul blogului

  Societățile Secrete din prezent își au rădăcinile mult în trecut, în :
-         Gardienii Luminii din Atlantis;
-         Frăția Șarpelui din Sumer;
-         Roshaniya afgană;
-         Școlile Misterelor din Egipt;
-         Familiile genoveze care au sponsorizat Imperiul Roman;

Prim-ministrul britanic Benjamin Disraeli, care era "manipulat" de fondatorul mafiei și mason de grad 33, Giuseppe Mazzini, a făcut aluzie la Illuminati într-un discurs în fața Camerei Comunelor în 1856 ca avertisment: ,, Există, în Italia, o putere de care rareori vorbim. Vreau să spun societățile secrete. Europa ... este acoperită cu o rețea de societăți secrete la fel cum suprafețele pământului sunt acoperite cu o rețea de căi ferate.”

marți, 22 martie 2016

Majoritatea medicamentelor sunt de fapt otrăvuri periculoase


                                                                                           de Radu Alexandru


      Motto:„Doctorul bun oferă întotdeauna cât mai puţine medicamente” 

                                                                                    Benjamin Franklin 

     „Dacă pacientul ar şti că o singură capsulă de Chloromycetin

 distruge ireparabil măduva oaselor sau provoacă leucemie, credeţi
oare că el ar mai lua acest medicament?În anul 1976 s-au prescris (numai
în SUA) peste 500.000 de reţete pentru acest medicament”
                                                                                     Dr. Keith A. Lasko
 

Vă prezentăm în acest articol o serie de scandaluri în care industriile farmaceutice din întreaga lume au fost implicate de-a lungul timpului şi denumirile unor medicamente care au ucis mii de oameni. În cazul fiecărui astfel de medicament precizăm dacă este comercializat în România şi eventual de ce companie şi sub ce denumire (dacă aceasta este modificată faţă de cea originală).

duminică, 20 martie 2016

Ce este sistemul de control al Matricei? (video cu subt.RO)

 Din seria documentarelor de weekend va propun acest video. O singura remarca as avea vis-a-vis de informatiile redate: Demiurgul!
Dupa cum spun ei.., Dumnezeul acestui Univers, din momentul ce a devenit creatorul acestuia a devenit ,,decazut", adica s-a rupt de Constiinta Suprema si si-a asumat ,,liberul arbitru" printr-o forma voalata de EGO. Nu sunt de acord cu acest punct de vedere...
Toate fiintele ce fiintam in acest univers avem liber arbitru si ne este respectat total de catre civilizatiile ET pozitive, cat despre cele malefice sau mai voalat spus ,,in serviciu pentru sine" isi asuma consecinta actiunilor lor conform legilor imuabile ale Creatiei constient sau inconstient. Cat despre Dumnezeul unui Univers propria sa creatie urmeaza desavarsit legile Dumnezeului Unic, altfel aceasta nu ar mai functiona, la un anumit timp s-ar autodistruge, nu ar mai putea fi vorba de EVOLUTIE.
 Poate gresesc..., vizionare placuta !

  Partea 1


Montalk - 1. What is the Matrix Control System... de FYMaaa

 Partea a II-a


Montalk - 2. Five Critical Human Weaknesses... de FYMaaa

Partea a III-a


Montalk - 3. Spirit over Matter - subro de FYMaaa 

  Drum drept spre Lumina !

vineri, 18 martie 2016

Chemtrails, extratereştri şi tehnologie E.T. – cucerirea voalată a planetei Pământ? (II)


             Partea a doua

     Terra-formarea unei planete în agonie 
Să ne amintim de Donald Rumsfeld, fost ministru al Apărării SUA, care, într-un moment ridicol, pe 10 septembrie 2001, a spus Senatului şi publicului american că „Nu putem să dăm de urma a 2,3 mii de miliarde de dolari”. Un şoc. Dezvăluirile de pe internet susțin că armata americană nu poate să dea socoteală pentru 25% din cheltuieli! Registrele sunt „aranjate” sistematic, an după an. Probabil că acoperirea planetei Pământ cu chemtrails devine din ce în ce mai costisitoare. Distrug ei intenţionat Terra, şi dacă da, cine – sau mai bine zis „ce” – beneficiază din asta?

miercuri, 16 martie 2016

Chemtrails, extratereştri şi tehnologie E.T. – cucerirea voalată a planetei Pământ? (I)


      Prima parte
Ne-am pierdut planeta noastră albastră, Pământ, în favoarea unei facţiuni neevoluate, tiranice, de extratereştri? Conexiunea între:
    - primele rapoarte asupra sistemelor de propulsie de tip extraterestru care folosesc toruri de formă tubulară, o nouă posibilă sursă portabilă de energie de fuziune pentru toroidul Tokamak, realizat de compania aerospațială Lockheed Martin Skunkworks
   - și aspectele îngrijorătoare despre geo-manipulare prin chemtrails, care ne slăbesc sistemul imunitar, şi prin radiaţiile electromagnetice folosite de încălzitoarele de ionosferă HAARP, va deveni evidentă după ce citiţi acest articol.

luni, 14 martie 2016

David Icke - Prefăcătoria sau escroci pe care i-am cunoscut


A schimba ceva în lume înseamnă a munci efectiv pentru asta, și nu a-i exploata pe cei care o fac, în timp ce declari că ești tot „o iubire și o lumină”

Un politician britanic spunea odată că el ar putea face față opoziției – dar ceea ce-l sperie cel mai tare sunt cei din propriul lui partid. Pot înțelege acest sentiment, având în vedere lunga și dura mea experiență personală. În mod normal, oamenii care susțin că sunt de partea cuiva ar și trebui să fie. În ultimii 20 de ani, am întâlnit foarte mulți oameni care au declarat că-mi susțin munca și cât de importantă e ea, ca mai apoi să mi-o saboteze, în scopul de a obține beneficii personale, sau de a-mi exploata munca din punct de vedere financiar.

sâmbătă, 12 martie 2016

Stenogramele guvernamentale din Marea Britanie arată că vaccinarea este de fapt o afacere


                                                                                                         de Alex Ionescu


În martie 2011 în revista de specialitate British Society for Ecological Medicine (Societatea Britanică de Medicină Ecologică) a apărut un raport extraordinar realizat de Lucija Tomljenovic – medic, cercetător de investigaţie, pe baza studierii stenogramelor oficiale înregistrate pe durata a 30 de ani, ale întâlnirilor dintre reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Comitetului pentru Vaccinare şi Imunizare din Marea Britanie. 

vineri, 11 martie 2016

COBRA: Planul Ascensiunii – 7 Martie 2016


Acum, iată, a sosit vremea pentru eliberarea informaţiilor referitoare la PLANUL pentru ASCENSIONAREA acestei Planete.
FEREASTRA pentru ASCENSIUNE a acestei Planete s-a deschis pe 25 Mai 1975, a avut un Punct de Cotitură în 11 August 1999 şi se va încheia în data de 7 Iulie 2025.
Dintotdeauna, Planul Forţelor Luminii a fost de a neutraliza Anomalia Primară a Întunericului şi a declanşa Evenimentul în această Fereastră de Timp – iar Planul nu s-a schimbat !...

miercuri, 9 martie 2016

Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (2)


        Partea a doua
 Proiectele guvernamentale ultra-secrete (black projects) sunt uimitor de avansate din punct de vedere tehnologic. Ele au ajuns cunoscute publicului doar prin anumite dezvăluri colaterale. Iată câteva dintre aceste „black projects” care au fost sau se află încă în derulare :
– Experimentul Philadelphia (dezvoltat inițial pentru obținerea invizibilității optice și pe radar a navelor US Navy, pe principiul descoperit de către Tesla de creare a unui puternic câmp electromagnetic care să distorsioneze continuumul spațio-temporal terestru);
– Proiectul Montauk/Phoenix I, II și III (cu ajutorul tehnologiei electronice, în Montauk, Long Island, SUA, se perfecționează călătoria în timp);
– Proiectul Pegasus (experimente de teleportare a obiectelor și a ființelor umane în spațiu și timp, pe baza cărora s-au construit bazele secrete de pe Lună și Marte);
– Proiectul Looking Glass (dezvoltarea tehnologiei capabile să „privească” în viitor la mai multe „scenarii” virtual posibile);
– Proiectul Aquarius;
– Proiectul Aurora;
– Proiectul Solar Warden (programul flotei navelor spațiale interstelare ale guvernului din umbră);

marți, 8 martie 2016

Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (1)


                                                                                                de Marvin Atudorei
           Partea întâi 

Este deja destul de evident pentru cei mai mulţi dintre noi faptul că informaţiile care ni se oferă prin sistemul mass-media oficial reprezintă aproape întotdeauna doar un aspect absolut superficial al realităţii, doar cel pe care deţinătorii acelui mijloc media doresc să îl prezinte publicului, în conformitate cu anumite interese. Aceasta este cu atât mai mult valabil în cazul aspectelor foarte importante, care ar putea trezi marea masă a populaţiei din somnul conştiinţei şi al sclaviei tehnologice în care este menţinută. De exemplu, ar fi cu totul naiv să credem că din anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauţilor de la NASA, programele spaţiale cu oameni la bord nu au mai făcut aproape niciun progres semnificativ. Tot ceea ce ni s-a mai spus oficial de atunci în această direcţie este că au mai fost făcute doar alte câteva aselenizări ale misiunilor Apollo, între anii 1969 şi 1972, în care au mai pus piciorul pe Lună încă 12 astronauţi. Cu aceste ocazii au mai fost plasate pe solul selenar alte şase steaguri simbolice. După anul 1972 nu s-a mai spus altceva decât că s-au mai trimis câteva sonde spaţiale automate (de exemplu satelitul LROC în 2009) care să realizeze unele verificări de rutină.

vineri, 4 martie 2016

David Icke - Cum eradicăm o boală? Poliomielita și conspiratia vaccinului


Ni s-a spus că poliomielita a fost „învinsă” în majoritatea țărilor cu ajutorul unui vaccin, când, de fapt, ceea ce au făcut ei a fost să dea un alt nume simptomelor. Cutremurător, dar adevărat. Hei, Rotary International! Cum de susții această scamatorie? Informează-te mai bine! Am tot scris de-a lungul anilor despre poveștile horror ale marii industrii farmaceutice (Big Pharma) care a provocat și continuă să provoace atâta moarte și suferință. Dar uneori, nici mie nu-mi vine să cred cât venin pot avea în ei acești oameni.