duminică, 29 mai 2016

Cânepa (canabisul) – Drog sau medicament ?


   În vreme ce unor bătrâni trecuţi de 80 de ani, care cultivă din moşi strămoşi pe ţarina lor cea mai veche plantă de cultură a omenirii, li se face dosar penal şi sunt condamnaţi la închisoare, tinerii noştri învaţă despre cânepă că este un drog. Şi trecând peste faptul că cei ce s-ar apleca asupra etimologiei acestui cuvânt ar constata că, de fapt, drog înseamnă medicament, aceloraşi tineri nu le spune nimeni că planta care este declarată drog, şi pentru deţinerea şi cultivarea căreia se face astăzi puşcărie, este cea care odinioară asigura unei gospodării haine, funii, ulei combustibil şi, mai ales, medicamente. Această plantă este o farmacie universală... Practic, nu există boală pe care să n-o vindece. Este singura plantă din lume prin consumul căreia se vindecă absolut toate formele de cancer. Chiar şi gogoriţa ultimilor 30 de ani, cunoscută sub acronimul SIDA, se vindecă cu ajutorul acestei plante.

vineri, 27 mai 2016

Raportul lui Benjamin Fulford din data de 23.05.2016 : Capul Mafiei Khazare este Baronul Jacob Nathaniel Rothschild


Omul care blochează noul sistem financiar și impiedică utilizarea aurului din Asia pentru beneficiul planetei este baronul Jacob Nathaniel Rothschild, potrivit informațiilor furnizate de rudele sale apropiate, precum și de CIA. Baronul Rothschild este capul caracatiței mafiote Khazare care controlează emiterea de dolari SUA, euro, yeni japonezi și multe alte valute, neincluzând între ele yuani chinezești sau rubla rusească.

joi, 26 mai 2016

Genocid controlat..? 2,25 milioane decese în 10 ani datorită sistemului medical american


 Am publicat numeroase articole despre toxicitatea medicamentelor recomandate de către medici rău intenționați, ignoranți, interesați financiar sau spălați pe creier, la fel și despre nocivitatea vaccinurilor. Scurgeri de informații au loc tot mai des din arhivele NSA americane, cu toată ultrasecretizarea lor și asta probabil datorită unor oameni cu conștiință care-și pun în pericol chiar viața, precum E.Snowden sau J.Assange.
Dacă ați vizita WikiLeaks, Cryptome, Informații publice, precum și alte site-uri similare, cât de multe documente pur medicale ați găsi postate? Cât de multe scurgeri de informații care expun crimele cartelului medical găsești?

miercuri, 25 mai 2016

COBRA: Actualizarea situației Sistemului Solar - 23.05.2016


Norul Oort, care se întinde la câțiva ani lumină dincolo de Sistemul Solar, este plin de nave - mamă ale Confederației Galactice, o mare adunare a reprezentanților a sute de mii de rase pozitive din interiorul Galaxiei: https://en.wikipedia.org/wiki/Oort_cloud
 Ei s-au adunat aici pentru a ajuta la eliberare prin Spargerea prin compresie. Forțele Luminii (Rasa Centrală, Confederația Galactică, Pleiadienii, Siriusienii, Arcturienii, Andromedanii, Rezistența…) încă lucrează la dizolvarea Barierei Chimera din regiunea terminală de șoc a heliosferei din sistemul solar exterior.

luni, 23 mai 2016

Avem același inamic și acesta încă ne dezbină


               Traducere și completare text M.S. admin. blogului  http://burebista2012.blogspot.ro/ 


  Nu avem nevoie de vreo analiză științifică pentru a înțelege că lumea se află într-o stare extrem de dizarmonioasă în acest moment și împărțită în aproape orice mod omenește posibil. Liniile de luptă au fost stabilite, datorită în mare parte diferențelor evidențiate în societate prin religie, rasă, sex, sexualitate, naționalitate, politică, statut economic, interpretarea informațiilor și sistemele de credință. Ceea ce este interesant este faptul că diversitatea este o parte vitală pentru orice sistem înfloritor din natură, dar aceeași diversitate pare a fi responsabilă pentru escaladarea tensiunilor și violența în rândul populației lumii. Oricine poate simți dizarmonia în aer, războaiele par să nu se mai oprească, mediul continuă să fie decimat, iar inegalitatea bogăției lumii se extinde progresiv mai departe și mai departe în direcții opuse. La suprafață, acest lucru pare a fi o parte normală de "suișuri și coborâșuri" ale vieții, așa cum istoria se repetă mereu pe sine, conform legii alternanței universale.

joi, 19 mai 2016

Grupul Anonymous a atacat 20 de bănci centrale


 Gruparea Anonymous este una dintre grupările care își face simțită prezența tot mai des în prezent în lupta cu cabala malefică. Specificam cu ceva vreme în urmă că aceasta este în legătură cu Militarii Pozitivi din Pentagon și probabil și cu Mișcarea de Rezistență. Acțiunile grupării nu sunt ale unui grup anonim de hackeri, așa cum rareori ne este prezentată la știrile TV și sunt aleatoare. Ele sunt coordonate și sincronizate funcție de obiectivele și țelul ce se dorește atins împreună cu alte forțe ce se opun instaurării Noii Ordini Mondiale.

miercuri, 18 mai 2016

Un american vrea să recreeze evenimentul din 11 septembrie 2001


 Pentru a înlătura toate suspiciunile și controversele despre evenimentul tragic ce s-a petrecut în 11 septembrie 2001 în New York, cetățeanul american Paul Salo vrea să recreeze acest eveniment. Paul Salo intenționează să achiziționeze un avion și un zgârie-nori pentru a recrea actul terorist (steag fals) care a avut loc în urmă cu 15 ani.
El va cumpăra un Boeing 747 cu cutie neagră la bord (pentru a înregistra toate datele), îl va umple cu combustibil și-l va direcționa într-o clădire abandonată. Omul de afaceri este gata să cheltuie 1,5 milioane de dolari. Show-ul va fi înregistrat și se vor vinde chiar bilete celor care doresc să vadă pe viu evenimentul. Un loc în primul rând va costa 5.000 de dolari.

marți, 17 mai 2016

ADN-ul este influenţat de cuvinte şi vibraţii


  Cercetări ruseşti recente au găsit explicaţia unor fenomene ca intuiţie, clarviziune, autovindecări, vindecări spontane, influenţa mentalului asupra vremii etc. Grazyna Fosar şi Franz Bludorf demonstrează că ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte, gânduri şi anumite frecvenţe. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicină, în care ADN-ul poate fi reprogramat fără a-l secţiona şi înlocui anumite gene. Chirurgia genetică are deci un concurent redutabil! Se ştie că doar 10% din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Numai această mică parte a făcut obiectul cercetărilor occidentale, deja cunoscute şi popularizate. Restul de 90% a fost considerat „material de balast”, adică fără importanţă. Cei doi cercetători ruşi au pornit însă de la ideea că natura nu este niciodată risipitoare. Ei s-au alăturat unor lingvişti şi geneticieni, hotărâţi să descopere rolul celei mai mari părţi din adenomul uman. Rezultatele şi concluziile lor sunt extraordinare pentru umanitate!

sâmbătă, 14 mai 2016

joi, 12 mai 2016

Acțiunile Consiliului Andromeda din Sistemul nostru Solar și mesajul său către omenire


Nu am mai publicat de ceva vreme despre frații noștri galactici din Consiliul Andromeda. Noi informații au apărut și trebuie să le expun pentru ca cititorii blogului să fie informați despre evenimentele ce se desfășoară sub ochii noștri la nivel planetar. Consiliul Andromeda este una din structurile de alianțe care acționează prin metode și modalități specifice, pentru contracararea acțiunilor negative ale alianței reptilienilor din constelațiile Draco&Hidra asupra Sistemului nostru Solar, dar mai ales asupra Terrei. Alături de această alianță de civilizații morale, pozitive se mai află Federația Galactică și Comandamentul Ashtar.

marți, 10 mai 2016

Demiurgul - Cum să scăpați de această iluzie


 În acest articol vom discuta despre Demiurg, ceea ce este și modul în care este afectat fiecare om de pe această planetă. Înainte de a merge mai departe cu acest subiect trebuie să începem cu povestea universului, conștientizând și propria călătorie pe această planetă minunată a lui Gaia. După cum probabil sunteți conștienți că trăim într-o matrice de pe pământ, care este controlată de către elita conducătoare.

luni, 9 mai 2016

Mesaj de la Grupul Arcturian


                                                                                            Prin Marilyn Raffaele

  Vorbim omenirii despre multele concepte pe care încă le mai deține în legătură cu Dumnezeu. Credințe și idei superstițioase în ceea ce privește natura unei puteri invizibile care au luat formă atunci când omenirea era foarte ignorantă și incapabilă să înțeleagă adevărul real.
În acel moment conștiința generală era formată în principal din frică și supraviețuire și acești dragi ne-treziți și-au creat pentru ei înșiși lucruri, idei sau oameni despre care au crezut că au puterea să-i salveze și să-i lovească pe dușmanii lor – zei care le-au reflectat propria lor stare de conștiință. Acești zei au fost răzbunători și violenți – forme timpurii ale unui dumnezeu făcut după chipul și asemănarea omului.

sâmbătă, 7 mai 2016

Vindecarea fizică şi emoţională cu plasmă (tehnologia Keshe)


 Continuând seria de articole dedicate energiilor ,,exotice”, iată că tot mai multe amănunte ni se pun la dispoziţie de către fundaţia Keshe, în special domnul Keshe prin conferinţele ţinute pe internet. Şi la noi în România cunoaşterea şi experimentarea dispozitivelor ce au la bază această tehnologie începe să ia amploare.

miercuri, 4 mai 2016

Tehnologii de energie liberă – rezultate ale anului 2015; tendinţe pentru 2016


 În 2015, site-ul Pure Energy Systems News (PESN) a creat o pagină care conține opt dintre cele mai bune tehnologii exotice de energie liberă (free energy) acum disponibile şi pentru vânzare, majoritatea prin pre-comenzi, ele fiind în curs de fabricație. În viziunea autorilor, în 2016 urmează să apară un salt de conștiință globală, care deschide calea pentru ca aceste modalități, trecute până acum cu vederea și marginalizate, să devină cunoscute și utilizate pe întregul Pământ.

marți, 3 mai 2016

duminică, 1 mai 2016

Creierul din inimă


Există un creier și în inimă cel puțin metaforic vorbind. Inima conține neuroni și ganglioni care au aceleași funcții ca și cei din creier, ca de exemplu memoria. Ceea ce oamenii nu știu este faptul că inima trimite mai multe informații spre creier decât o face creierul spre inimă.“, a declarat dr. Rollin McCraty, din cadrul Institutului HeartMath.