vineri, 29 iulie 2016

600 de tulpini virale pentru un vaccin de control al gândurilor sunt deja testate pe oameni, fiind răspândite prin aer, alimente şi apă


    Conform unor înregistrări postate pe youtube, în ultimii opt ani, cercetătorii guvernului american au „urzit” diferite vaccinuri virale cu rolul de a modifica gândurile şi credinţele fiinţelor umane. Aceasta ar urma să se producă prin infectarea creierului cu viruşii din aceste „vaccinuri” şi inhibarea ulterioară a expresiei genice a celulelor nervoase. Dispersarea acestor produse biologice a fost testată prin împrăștiere de aerosoli la mare altitudine, prin vehicule care circulă pe autostrăzi, prin sistemul de apă potabilă şi chiar prin alimente.

marți, 26 iulie 2016

Românii, atacaţi sistematic cu arme psihotronice! Gen.(r) Chelaru sugerează că astfel de dispozitive ar fi amplasate şi în marile pieţe ale oraşelor


 După ce generalul Emil Străinu a atras atenţia românilor că inundaţiile din 2005 (și din acest an 2016) şi căderile abundente de zăpadă din 2011 au fost provocate artificial, prin intermediul unor tehnologii secrete, de tipul HAARP, generalul Mircea Chelaru a făcut mai multe declaraţii zguduitoare despre atacurile psi ale căror victimă este poporul român. Redăm mai jos fragmente din dezvăluirile făcute de fostul şef al Statului Major al Armatei Române, într-o emisiune la Nașul TV.

luni, 25 iulie 2016

Trădătorii


          Articol de Laurențiu Primo – întemeietorul Mișcării Meritocrate
 Vreme de 500 de ani, turcii au tot încercat să ne bage islamul pe gât cu de-a sila și cu toate eforturile pe care le-au făcut, cu toate bătăliile pe care le-au câștigat, prin toată forța pe care au avut-o fiind de-a lungul a multe secole cea mai mare putere a lumii și vecinii nostri, NU AU REUȘIT !

joi, 21 iulie 2016

Actualizare Benjamin Fulford (18 iulie 2016) – Haos peste tot deoarece ordinea mondială curentă continuă să colapseze în timp ce Noua Eră începe


  Situația mondială devine din ce în ce mai haotică cu evenimente majore care au loc în Turcia, Franța, Japonia, Statele Unite ale Americii, China și oriunde în altă parte. Evenimentele sunt toate legate de prăbușirea continuă a structurii globale, care a fost pusă în aplicare de la sfârșitul celui de-al 2-lea război mondial. Analiștii guvernului chinez cred că întreaga arhitectură mondială actuală va suferi un colaps total al sistemelor până în anul 2018, după care o nouă structură îmbunătățită, o va înlocui. Din acest motiv, ei se așteaptă la accelerarea turbulențelor globale între acum și atunci.

marți, 19 iulie 2016

Susținătorii ce s-au deșteptat ai «Brexit-ului» descoperă abia acum că «UE a fost dintotdeauna un proiect al CIA»!


  Susținătorii Brexit-ului (ieșirea Marii Britanii din UE) ar fi trebuit să fie pregătiți pentru intervenția cutremurătoare a SUA. Uniunea Europeană a fost întotdeauna un proiect american. Washingtonul este cel care a condus integrarea europeană la sfârșitul anilor ’40 și a finanțat-o pe ascuns sub administrațiile Truman, Eisenhower, Kennedy, Johnson și Nixon. Chiar dacă iritată uneori, SUA s-a bazat pe UE încă de atunci, ca fiind ancora intereselor regionale americane, alături de NATO. Nu a existat niciodată o strategie de „divide și stăpânește” a Americii față de Uniunea Europeană.
Tabăra euroscepticilor a ignorat în mod ciudat să vadă acest lucru, presupunând într-un fel că forțe puternice de peste Atlantic clocesc secesiunea britanică, și îi vor aclama ca eliberatori.

luni, 18 iulie 2016

COBRA – Actualizare 14.07.2016 : Termenii predării


  Există negocieri de predare a Cabalei care au loc în spatele scenei, iar populația are dreptul să știe ce se întâmplă și să comunice punctul ei de vedere. Deci, aici eu pun termenii predării pentru atenția publicului și discuții.
Facțiunea Rockefeller cel mai probabil va lupta până la sfârșitul lor amar, dar restul Cabalei va ceda atunci când situația va deveni suficient de nesigură pentru ei. Multe dintre facțiunile pozitive devin tot mai nerăbdătoare și din ce în ce mai capabile să înlăture Cabala de pe planetă. Ceea ce este negociat cu Rothschilds trebuie negociat cu iezuiții și familiile Nobilimii Negre. Grupul Chimera nu este implicat în aceste negocieri.

sâmbătă, 16 iulie 2016

Președintele Putin avertizează : Lumea este atrasă într-o direcție periculoasă, ireversibilă


 La sfârșitul Forumului Economic Internațional din St.Petersburg din acest an, președintele Vladimir Putin a stat de vorbă cu ziariștii occidentali, avertizându-i că omenirea se află în pragul celui de-al treilea război mondial. De ani de zile, Vladimir Putin, a fost frustrat de jurnaliști, în special jurnaliștii occidentali, care nu raportează ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume, sau mai rău, în mod deliberat manipulează informațiile prin propagandă, deoarece aceștia sunt pe statul de plată al CIA sau al guvernului SUA. În ultimii doi ani am studiat discursurile mai multor președinți de stat importanți și în afară de Vladimir Putin, toți bat câmpii, inclusiv Obama, printr-un limbaj de lemn gen Iliescu anilor 1990.

joi, 14 iulie 2016

Brexit-ul grăbește Epocalipsa


  Am tot publicat articole despre iminentul colaps financiar global, dar în prezent se pare că lucrurile se precipită și pentru ca populația să nu observe că ne apropiem de catastrofă, atenția ne este abătută asupra problematicii militare având pe fond FALSA AMENINȚARE a Rusiei iar ca pion principal organizația teroristă internațională NATO. Informațiile din mediul on-line contrazic prognozele și comentariile fals optimiste ale ,,specialiștilor,, economici ce spală creierele în masă la TV, fiind, cred special plătiți să susțină teorii pe care nici ei nu le cred.
Iată că contrar așteptărilor, o națiune prosperă din artificiala creație numită Uniunea Europeană hotărăște să o părăsească (http://burebista2012.blogspot.ro/2013/09/uniunea-europeana-este-o-constructie.html#more).

marți, 12 iulie 2016

Uleiul de cânepă - sănătate de la natură


 Cel mai puternic aliat natural este acum la îndemâna dvs.! Luptă cu orice formă de cancer, diabet, artrită, boală de inimă sau Alzheimer!
            De ce medicii curanți nu-l prescriu?
   Ca să nu ne mai ascundem după deget, vom preciza din start că este vorba despre controversata cânepă. De fapt vorbim despre uleiul rezultat din presarea la rece a semințelor de cânepă. Vi-l propunem acum ca supliment natural, aliat puternic în lupta dvs. cu cancerul, diabetul, artrita, Alzheimer, boli de rinichi, de inimă, dermatite rebele etc.

luni, 11 iulie 2016

Sfaturi în tratarea cancerului


    - Cu toţii avem celule canceroase în corp. Aceste celule nu apar însă la testele standard dacă nu sunt în număr de miliarde. Când doctorii le spun bolnavilor că nu mai există celule canceroase în corpul lor după tratamentele efectuate, aceasta nu înseamnă decât că testele sunt incapabile să le măsoare, deoarece nu mai sunt în număr detectabil.

sâmbătă, 9 iulie 2016

Documentarul de weekend : Auschwitz – adevăr sau minciună? (subt.RO)


 Trecând în revistă vechi articole în care făceam trimitere către linkuri cu documentare, am observat că acele documentare nu mai există. Astfel m-am hotărât să public de pe contul meu de Vimeo documentarul foarte sensibil despre lagărul de concentrare de la Auschwitz. Este sensibil pentru actualii manipulatori ai omenirii deoarece scoate în evidență faptul că totul este o mare farsă. Istoricul David Irving numea Holocaustul ca Holohoax, adică Holofarsă.
Realizatorul documentarului a avut curajul să pună întrebări stânjenitoare multor persoane care gestionează în prezent muzeul Auschwitz, astfel încât să iasă în evidență faptul că, defapt Holocaustul este o mare minciună, iar la Auschwitz nu au existat camere de gazare și crematorii. Toate acestea au fost construite după terminarea războiului, iar povestea a fost inventată de aliați (americani, englezi, polonezi și sovietici deopotrivă). Până și cifrele victimelor sunt mereu schimbate, dacă la început scria pe placa comemorativă 4 milioane de victime, după anii 1990 s-a schimbat la 1,1 milioane, probabil li s-a părut și lor exagerată, cu toate că și această cifră este una inventată.
În prezent este o mare afacere datorită milioanelor de turiști anual, ce vizitează această locație. 
Acest documentar în două părți, alături de articolele publicate pe blog despre acest subiect (al Holofarsei evreiesti), aduc în atenția noastră faptul că și despre acest subiect am fost și suntem în continuare mințiți, pentru ca o anumită etnie să profite maxim, material și să impună legi și coordonate celorlalte națiuni ale planetei.
    Vizionare plăcută ! (pana nu vor fi sterse si de aici...)

Auschwitz - adevăr sau minciuna - partea 1 (03.12.2008) from mariussumedrea on Vimeo.

Auschwitz - adevăr sau minciuna - partea a 2-a (03.12.2008) from mariussumedrea on Vimeo.

joi, 7 iulie 2016

Actualizare Ben Fulford (05.07.2016) – Mafia Khazară a suferit înfrângeri, anumite revolte se răspândesc în UE, SUA și în alte părți


 Finalul tiraniei mafiei Khazare pe planeta Pământ se apropie foarte mult de sfârșit, într-adevăr Rothschild-zilor și altor membri de top ai familiilor mafiei Khazare, cum ar fi Borgia, Medici, Del Banco (Warburg), Rockefellerii (inclusiv Clinton), Bush (Pecce), li s-a dat termen până pe 10 iulie pentru a ajunge la un acord de pace cu oamenii planetei . După aceea o recompensă de 100 de milioane de $ pentru fiecare, plătit în aur, vor fi predate cuiva care îi poate aresta și dacă se opun arestării, vor fi uciși membrii acestor familii genocide.

marți, 5 iulie 2016

Suflet bătrân în Noua Energie


Din luna decembrie a anului 2012, planeta Pământ intrat într-o nouă energie și o nouă conștiință. Pe masură ce privim lumea de astăzi, este tentant să ne gândim la ea ca întuneric și o lume decăzută. Suntem totuși, într-un proces de tranziție. Omenirea se deplasează într-o conștiință mai înaltă, iar acum avem mai multă energie pozitivă pe planetă decât cea negativă, contrar percepției superficiale de suprafață care ne este indusă de mass-media. Timp de secole, am funcționat dintr-o conștiință veche, negativă, de război, violență, cruzime, precum și nevoia de putere. Acest lucru se schimbă acum. Schimbarea poate părea lentă; dar, umanitatea se deplasează spre pace, cooperare și compasiune.

luni, 4 iulie 2016

9 Semne care-ți arată că ești un suflet bătrân


                               Ce vârstă ai avea, dacă nu ști cât de bătrân esti?
                                                             Satchel Paige
Există un tip special de persoană, în lumea noastră, care se trezește singur și izolat, aproape de la naștere. Existența lui solitară nu este dintr-o preferință sau un  temperament antisocial - el este pur și simplu bătrân. Bătrân în inimă, bătrân în minte și bătrân în suflet, această persoană este un suflet bătrân care găsește viziunea sa asupra vieții cu mult diferit și mai matur decât cei din jurul lui. Ca rezultat, sufletul bătrân trăiește viața în interior, pășește pe propria sa cale solitară, în timp ce restul din jurul lui, turma, urmează o alta. Poate că ați experimentat  acest lucru în propria viață, sau cunoașteți o astfel de persoană. Dacă este așa, acest articol este dedicat lor.